Cel mai mare eveniment de mediu din România
Brașov, 5-11 septembrie, ediția a 2-a
Forumul Orașelor Verzi
Eveniment dedicat sustenabilității de mediu
versiunea în limba Română
Conferința Internațională de Politici Publice
English version
International Public Politics Conference
versiunea în limba Română
Conferința Internațională de Politici Publice
English version
International Public Politics Conference
Conferința Internațională de Politici Publice este cea mai mare conferință de mediu din România și este evenimentul principal al Forumului Orașelor Verzi, un loc unde primarii orașelor din România și din Europa vin să dezbată și să afle direct de la experți despre măsuri pe care le pot implementa pentru a își face orașele mai prietenoase cu mediul.
În cadrul primei ediții, 250 de participanți au fost prezenți, inclusiv delegații a 30 de municipii din România, miniștri, parlamentari și funcționari publici, urmând ca la ediția a doua a conferinței să prezinte progresul pe care orașele lor le-au făcut.




După doi ani de pandemie Covid-19 și un an 2022 început sub auspiciile unui război în centrul Europei, cea mai mare provocare a statelor UE a devenit găsirea de soluții pentru atingerea independenței energetice. Acum mai mult decât oricând, autoritățile locale se confruntă cu urgența tranziției către energia regenerabilă și cu accelerarea schimbării de perspectivă în toate domeniile care influențează poluarea orașelor: mobilitatea, încălzirea locuințelor, protecția spațiilor verzi, digitalizarea, managementul deșeurilor, calitatea aerului.
Tema Conferinței din acest an "Provocarea Energiei - Găsește-ți puterea" aduce la masa dezbaterii primari, funcționari publici, politicieni, experți, policy makers, reprezentanți ai sectorului de business și pe cei din sectorul ONG pentru a găsi împreună cele mai bune soluții care pot fi aplicate în problemele de mediu stringente din orașe și municipii.
Conferința va avea loc între 5-7 septembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu, cu participarea Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Tanczos Barna, urmând să fie organizată astfel:
5 Septembrie
Puterea transportului alternativ, moderat de Raluca Fișer, Președinte Asociația Green Revolution
- Remarci de deschidere și discurs oficial
- Soluții pentru mobilitate și transport alternativ
- Prezentați-vă orașul: Puterea mersului pe bicicletă, a transportului public și a mersului pe jos
- Oportunități financiare pentru soluții de mobilitate
- Atelier Tehnic: Construirea unui plan de mobilitate pentru transport durabil
6 Septembrie
Puterea resurselor regenerabile, moderat de Mona Nicolici, jurnalist Europa FM
- Cum accelerăm tranziția de la gaz, petrol și cărbune la energiile regenerabile
- Prezentați-vă orașul: Puterea surselor regenerabile de energie
- Oportunități financiare pentru eficiență energetică și energie regenerabilă
- Atelier Tehnic: Finanțarea proiectelor de renovare energetică: Servicii integrate și mecanisme de finanțare pentru creșterea efectului multiplicator al finanțării publice și a performanței renovării energetice.
7 Septembrie
Puterea comunității, moderat de Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu
- Proiectul TOMORROW - Cetățenii și Neutralitatea Climatică
- Implicarea Comunității și Economia Circulară
- Exemple de bune practici privind implicarea comunității pentru schimbarea politicilor de mediu în orașe
- Atelier tehnic: Puterea digitalizării în crearea unei ecocomunități
Moderatorii Conferinței Internaționale de Politici Publice

Mona Nicolici
Jurnalist Europa FM
- Consultant în sustenabilitate și CSR la Sustenabilia Story și totodată realizator al emisiunii Europa FM. A condus timp de 14 ani departamentul de Sustenabilitate și CSR din cadrul companiei OMV Petrom. A creat „Țara lui Andrei”, cea mai mare și mai cunoscută platformă de responsabilitate socială corporativă din România.
Forumul Orașelor Verzi este un eveniment de o importanță covârșitoare în acest moment. Locuitorii zonelor urbane sunt printre cei mai afectați de efectul schimbărilor climatice. Iar România nu are încă un plan pentru a-i proteja.
Primarii marilor orașe din întreaga lume pun, deja, în practică, măsuri de adaptabilitate și construiesc strategii pe termen scurt și mediu pentru reducerea efectelor schimbărilor climatice.
De aceea, cred că este o mare oportunitate de a ne îndrepta și noi atenția către acest subiect fierbinte, de a prelua modele deja funcționale și de a ne uni forțele pentru a pune rapid în practică soluții. Nu mai e vreme de așteptat

Raluca Fiser
Președinte Asociația Green Revolution
- Fondatoarea Asociației Green Revolution (primul ONG românesc de ecologie urbană), a ocupat funcția de președinte al Agenției Mondiale pentru Ciclism, iar în 2007 a lansat și gestionează Green Report, prima organizație media din România pe teme de business și legislație de mediu.
Forumul Orașelor Verzi este o inițiativă extrem de importantă, pentru că pune laolaltă factorii de decizie din autoritatea publică locală cu experți cheie și knowledge internațional.
Este locul în care ideile bune se întâlnesc cu posibilități și oportunități de investiție pentru un trai mai bun și mai sustenabil în orașele noastre

Octavian Berceanu
Specialist în politici publice de mediu
- Din 1999, a administrat păduri de stat și private. În 2012, a devenit activist de mediu, iar din 2016 se implică politic în protejarea mediului, calitatea aerului și gestiunea deșeurilor. A susținut echilibrul între nevoile economice firești și protecția naturii din pozițiile de inspector al Romsilva și comisar general al Gărzii Naționale de Mediu. Are certitudinea că România poate să devină liderul Europei de Est în protejarea mediului și un hub mondial în conservarea naturii virgine. Un hub de mediu presupune investiții în resursa umană și tehnologie, pentru pregătirea celor mai buni specialiști. Ca urmare, pariază pe tinerii care înțeleg deja provocările viitorului.
Un hub european al mediului se construiește în timp, în ani, cu investiții și pasiune.
FOV începe să devină locul unde specialiștii se întâlnesc, adică primul pas pentru o astfel de construcție
SPEAKERS
În cadrul conferinței veți putea asculta
Speakeri și traineri invitați: Experți în domeniul protecției mediului, schimbărilor climatice și politicilor publice de sustenabilitate urbană, Primari ai orașelor care au fost capitale verzi europene, Reprezentanți ai autorităților naționale: miniștri, europarlamentari, etc.